Camera Deputaților a reluat votul în cazul George Becali. „Se anulează fosta vacantare trimisă la Monitorul Oficial”

Camera Deputaților a reluat votul în cazul George Becali. Se anulează fosta vacantare trimisă la Monitorul Oficial
Publicat: 05/06/2013, 15:00
Actualizat: 29/07/2014, 21:21

Deputații au reluat votul în cazul vacatării mandatului de deputat care i-a aparținut lui George Becali, deși decizia fusese publicată în Monitorul Oficial.

„Se anulează fosta vacantare, ce s-a trimis la Monitorul Oficial și votăm”, a anunțat de la tribună, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Pentru vacantarea postului de deputat al lui George Becali, care a primit ieri trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, s-au înregistrat 247 de voturi pentru.

Înaintea ședinței de plen în care s-a votat din nou vacantarea locului de deputat al lui George Becali, cazul a fost trimis spre dezbatere și la Comisia Juridică.

Săptămâna trecută, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, declara că este normală publicarea în Monitorul Oficial a vacantării locului de deputat al lui George Becali, deoarece s-a mers pe aceeași formulă ca în cazul Adrian Năstase.

Camera Deputatilor a adoptat miercurea trecută o hotărâre prin care se ia act de decizia Înaltei Curți prin care deputatul Gigi Becali a fost condamnat la închisoare cu executare și a decis, vacantarea locului său de deputat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...